Cel mai longeviv prezentator de divertisment din România, Dan Negru, dezvăluie câteva secrete privind regimul de viata al familiei sale, mai precis despre alimentaţie.
Tatăl a doi copii extrem de reusiti, Dara şi Bogdan, el nu încurajează nici extravaganţele culinare şi nici excesele calorice de vreun fel. Şi, de altfel, toţi membrii familiei au o formă fizică de invidiat.
Dan Negru se declară cel mai bun agricultor pe ”nişa” de roşii, dovada fiind chiar la el în grădină. Dan ştie care este cel mai important lucru la roşii, să ştii cum să le uzi, iar el este campion mondial la udatul roşiilor. De altfel cultivă o mulţime de legume, vara, familia Negru mânâncă doar legume de el de acasă.
Ca familie, nu sunt deloc profitabili pentru supermarketuri, intră foarte rar în magazine. Toate cele necesare le primesc de la socrii prezentatorului, care au gospodărie la Ineu, plus că au şi curtea lor de acasă.
Deşi Dan este duşmanul numărul unu al carbogazoaselor, pe la 18 ani a băut hectolitri de astfel de sucuri. Acum face sucuri naturale pentru copii şi se se răsfaţă cu ciocalată de casă, la care soţia lui este expertă.